tineri

În ultimii ani prea mulți tineri au fost forțați să părăsească Sătmarul pentru orașe precum Cluj sau Timișoara. Este obligația noastră să ne aducem tinerii acasă, întrucât fără aceștia orașul nostru va fi lipsit de viață, este obligația noastră să le creăm oportunități aici, în Satu Mare.

Pentru realizarea acestui program voi lansa un parteneriat public-privat între municipalitate și companii din industria I.T., creând locuri de muncă foarte bine plătite în domeniul tehnologiilor avansate.

România este un adevărat Silicon Valley al Europei de Est și nu ne putem permite să ratăm startul în acest domeniu. Primăria Satu Mare va sprijinii, inclusiv financiar, companiile din industria I.T. care se vor reloca la Satu Mare.

Municipalitatea va pune la dispoziția investitorilor spații pentru derularea activității, voi construi un centru de excelență în domeniu tehnologiilor avansate și vom acorda o primă, pentru primul an de activitate, în cuantum de 600 de lei lunar, pentru fiecare informatician angajat la companii I.T. care vor funcționa în orașul nostru.

Voi crea, în primul an de activitate, 300 de locuri de muncă în industria I.T., voi așeza Satu Mare pe harta tehnologiilor avansate din România.

Finanțare: Bugetul local și fondurile europene de coeziune